sâmbătă, 29 octombrie 2011

Paste la cuptor cu salată de păstăi



salata de păstăi

Având în vedere că toată săptămâna asta am lucrat de la 9 la 21, am ratat complet sesiunea de cumpărături de alimente de vinerea, și pe cea de sâmbătă, cu Simina. Prin urmare, m-am descurcat cu ce am avut prin casă și cu ce am avut surpriza să-mi aducă Fratello din oraș.
Am costatat că sunt deținătoarea a:
salata de păstăi

- un borcan păstăi
- o conservă medie porumb
- șuncă
- paste
- ouă
- caș
- 3 măsline feliate
- usturoi
pastele la cuptor
Buuun, să începem! Pentru salata de păstăi, fierbem păstăile cu ulei și condimente (Cătălin vă va lămuri cu ce anume, eu am pus, ca de obicei, de toate, mai puțin curry). Fierbeți câte păstăi considerați că aveți nevoie, eu am folosit un borcan de 800 gr. După ce au fiert, le lăsăm la răcit, după care stropim cu puțin oțet sau suc de lămâie. Preparăm usturoiul cu sare și ulei, apoi amestecăm șunca, porumbul, cele 3 măsline, păstăile și usturoiul într-un bol îndeajuns de încăpător.
pastele la cuptor
Pentru pastele la cuptor: fierbem pastele cu ulei și condimente, după care le scurgem fără a le spăla cu apă, să nu-și piardă gustul. Așezăm apoi pastele într-un vas termorezistent, punem deasupra ouăle bătute, șunca și la final brânza/cașul. Dăm vasul la cuptor pentru 15 minute și...

gata! Poftă bună și nu uitați că mâncarea apropie suflete!

miercuri, 26 octombrie 2011

Prăjitură cu vanilie şi banane

Am tot căutat prin reviste o prăjitură rapidă şi fără prea multe ingrediente, care să nu dea bătăi de cap, ci doar rezultate dulci şi iată ce am găsit:
Pentru acest desert, vom folosi:
un pachet de praf de vanilie
500 ml lapte
3 linguri de zahăr
1 banană
1 esenţă de vanilie
câţiva biscuiţi simpli
câţiva biscuiţi cu cacao.
În revista respectivă erau dublate cantităţile de ingrediente pentru acelaşi număr de porţii şi era adăugat şi unt în crema răcită de vanilie. Dacă doriţi să reduceţi cheltuielile cu desertul, puteţi foarte bine folosi doar ingredientele pe care le-am folosit eu şi nu va fi nicio diferenţă în gustul prăjiturii.
Începem prin prepararea budincii de vanilie cum e scris pe plic, apoi o lăsăm la răcit. După ce crema s-a răcit, adăugăm esenţa de vanilie şi punem pe un platou biscuiţii simpli, unul în continuarea celuilalt. Peste ei, turnăm un strat de cremă. Deasupra aşezăm banana, pe care o acoperim la rândul ei cu cremă. Apoi, aşezăm biscuiţii albi ca în imagine, îi ungem apoi bine cu încă un rând de cremă şi aşezăm (adică lipim) deasupra biscuiţii de cacao. Dăm prăjitura la frigider pentru câteva ore şi apoi:

s-aveţi poftă şi nu uitaţi: mâncarea apropie suflete!
P.S. Biscuiţii ai rămas cam tari, aşa că ma gândesc că poate ar merge însiropaţi puţin cu suc din compot.

miercuri, 19 octombrie 2011

Ciorbă de cartofi (foarte simplă)

Nu, nu m-am mutat într-o altă țară, doar am fost foarte ocupată și nu am mai avut timp să postez nimic. Noroc cu Ade, care este o eroină și ține blogul pe picioare...
M-am gândit ca astăzi să postez o rețetă care se poate prepara cu ce ai în casă, fără să mai fie nevoie să mergem la cumpărături. Este vorba despre banala ciorbă de cartofi, de data aceasta fără afumătură!!! Ingredientele sunt următoarele:

- 1 ceapă
- 1 morcov
- 1 păstârnac
- 1 ardei gras
- 1-2 roșii
- ulei (eu folosesc de măsline)
- oțet
- 5-6 cartofi
- 1 ou
- lapte
- foi de dafin, cimbru, tarhon (tarcăn), sare

Pentru început, se taie ceapa, morcovul, păstârnacul, ardeiul și roșiile și se călesc pentru câteva minute în 2 linguri de ulei, apoi se copleșesc cu apă și se lasă la fiert aproximativ 15-20 de minute. Se pune la fiert, separat, oala cu apă pentru ciorbă și, între timp, se taie cartofii cubulețe. După ce legumele s-au fiert, le adăugăm în apa pentru ciorbă, după care punem și cartofii. După 5 minute adăugăm cimbrul, foile de dafin, tarcănul și sarea și lăsăm la fiert aproximativ o oră. Când sunt gata cartofii, mai lăsați ciorba, la foc mediu, cam 5 minute. Între timp, dintr-un gălbenuș de ou (albușul îl puteți pune în ciorbă nebătut) și lapte (la ochi) faceți o dresătură pe care o adăugați, foarte important, la 10-15 minute după de ați stins focul la ciorbă. La sfârșit adăugați oțet după gust.


Poftă bună și nu uitați că mâncarea apropie suflete!

duminică, 9 octombrie 2011

Legume în sos picant de roşii

O reţetă interesantă pentru cei ce preferă legumele în locul cărnii, luată şi adaptată din Femeia de azi:
Aveţi nevoie de: 2 roşii, 1 vânătă, 1 dovlecel, pătrunjel.
Ca să faceţi sosul picant aveţi nevoie de: 1 kg roşii, 1 ardei iute, 5 căţei usturoi, 1 ceapă, 1 pahar de vin (la roşii îl prefer pe cel roşu), ulei, sare, piper. Eu am mai folosit şi doi ardei.
Sosul se face astfel: ceapa curăţată şi tocată se căleşte în puţin ulei, peste care se adaugă roşiile (kg, nu cele 2) decojite şi tocate. după câteva clocote se adaugă paharul de vin (eu am pus acum şi ardeii tăiaţi felii subţiri). după ce sosul ajunge la consistenţa pe care o doriţi, adăugaţi usturoiul pisat şi ardeiul iute mărunţit.
Apoi: tăiem felii dovlecelul, vânăta şi roşiile şi le aşezăm alternativ într-un vas de yena. peste acest aranjament turnăm sosul şi dăm totul l cuptor pentru 40-45 minute.
În final adăugăm şi pătrunjelul tocat pentru aromă şi culoare.
Poftă bună şi nu uitaţi că mâncarea apropie suflete!
Aşa se pare că ar trebui să iasă. Nu vă pun poza făcută de mine, că nu o să vă vină să mai înecercaţi reţeta.

Sandvişuri de dimineaţă


Este o reţetă de sandviş care poate fi uşor adaptată la ce avem în casă - cu diferenţa că avem nevoie neapărat de ouă.
Întâi, pregătim ingredientele pe care le vom pune în interiorul sandvişului (şuncă de pui/curcan, felii de caşcaval, roşii, ardei, ceapă, castraveţi, muraţi, salată, fiecare alege ce anume preferă şi ce nu).
Apoi, luăm feliile de pâine şi le dăm prin ou bătut, punând-le apoi într-o tigaie cu ulei încins.
Asamblaţi sandvişul, serviţi-l alături de o cafea dimineaţa şi ziua poate să înceapă liniştită!

P.S. Pentru estetică şi uşurinţa consumării lui, încercaţi să folosiţi pâine toast.

Orez cu legume si sos de roşii


Nu am mai scris de mult (dar asta nu inseamna ca nu am mai gatit) si am ramas restantă cu mai multe reţete. Buuun..o să le iau în ordine invers cronologică, nu de alta, dar e proaspătă în memorie.
Pentru început, fierbem orezul în apă cu puţin ulei şi condimente. De obicei nu folosesc cantităţi precise, testez orezul pe parcurs şi adaug apă când mai e nevoie.
Separat, punem într-o tigaie înaltă/oală legume mexicane congelate sau de care preferaţi şi le călim puţin într-o lingură de ulei de măsline. Adăugăm şi aici condimente.
După ce a fiert orezul, îl scurgem bine şi îl adăugăm câteva minute peste legumele călite, pe foc.
Apooooi..luăm orezul cu legume de pe foc şi punem o altă oală, în care punem puţin ulei, felii de ardei roşii şi verzi (se găsesc chiar aşa, în pungă congelată), o ceapă (eu prefer ceapa roşie, e mai puţin iute) si le ţinem puţin pe foc, până se înmoaie ardeii şi ceapa. Adăugăm apoi suc de roşii (fiecare pune cât de mult vrea, în funcţie de cât de lichid vreţi să fie sosul) şi lăsăm puţin să fiarbă. După ce am închis aragazul, adăugăm usturoi pisat şi sos Worchester (Cătă, aştept să mă corectezi tu dacă nu trebuie folosit aici, dar după gustul meu a ieşit numai bun).
Să nu uităm de piper! Merge atât în orez, când fierbe, cât şi în legume!

S-aveţi poftă şi nu uitaţi că mâncarea apropie suflete!