sâmbătă, 29 octombrie 2011

Paste la cuptor cu salată de păstăi



salata de păstăi

Având în vedere că toată săptămâna asta am lucrat de la 9 la 21, am ratat complet sesiunea de cumpărături de alimente de vinerea, și pe cea de sâmbătă, cu Simina. Prin urmare, m-am descurcat cu ce am avut prin casă și cu ce am avut surpriza să-mi aducă Fratello din oraș.
Am costatat că sunt deținătoarea a:
salata de păstăi

- un borcan păstăi
- o conservă medie porumb
- șuncă
- paste
- ouă
- caș
- 3 măsline feliate
- usturoi
pastele la cuptor
Buuun, să începem! Pentru salata de păstăi, fierbem păstăile cu ulei și condimente (Cătălin vă va lămuri cu ce anume, eu am pus, ca de obicei, de toate, mai puțin curry). Fierbeți câte păstăi considerați că aveți nevoie, eu am folosit un borcan de 800 gr. După ce au fiert, le lăsăm la răcit, după care stropim cu puțin oțet sau suc de lămâie. Preparăm usturoiul cu sare și ulei, apoi amestecăm șunca, porumbul, cele 3 măsline, păstăile și usturoiul într-un bol îndeajuns de încăpător.
pastele la cuptor
Pentru pastele la cuptor: fierbem pastele cu ulei și condimente, după care le scurgem fără a le spăla cu apă, să nu-și piardă gustul. Așezăm apoi pastele într-un vas termorezistent, punem deasupra ouăle bătute, șunca și la final brânza/cașul. Dăm vasul la cuptor pentru 15 minute și...

gata! Poftă bună și nu uitați că mâncarea apropie suflete!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu