miercuri, 20 iunie 2012

Îngheţată cu rabarbăr şi ghimbir



Sau rubarbă...Indiferent cum i-am spune, de ani buni folosim rabarbărul doar pentru gemuri şi compoturi, care de altfel sunt foarte bune. De data aceasta, după o răsfoire rapidă a unui număr trecut din Good Food, am decis să pregătesc ceva mult mai gustos şi anume îngheţată de rabarbăr. Reţeta iniţială era pentru cremă de rubarbă, dar eu am modificat-o puţin şi a ieşit o îngheţată de să te lingi pe degete. Pentru două porţii generoase am folosit:
  • 400 g rabarbăr 
  • 20 g ghimbir proaspăt
  • 75 g zahăr brun
  • 100 ml vin alb
  • 150 g mascarpone
  • 280 g iaurt Numa' Bun de la Napolact
  • 50 g zahăr pudră




Pentru început, curăţăm rabarbărul de coajă şi îl tăiem cuburi mici, apoi curăţăm ghimbirul şi îl tocăm foarte fin. Într-o cratiţă punem rabarbărul, ghimbirul, zahărul brun şi vinul, pe care le lăsăm la foc mic 5 minute, până se înmoaie rubarba.
Între timp batem iaurtul, mascarponele şi zahărul pudră, în care adăugăm, din compoziţia pregătită anterior, 4 linguri de rabarbăr pasat cu o furculiţă. Dăm crema la congelator peste noapte, iar amestecul de rabarbăr şi vin îl lăsăm la frigider.
Am servit îngheţata în pahare şi am adăugat peste ea deliciosul sos de rabarbăr şi ghimbir.

Dacă înlocuiţi iaurtul cu 300 ml de smântână lichidă pentru frişcă, o să vă iasă o cremă fermă şi nu va mai fi nevoie să o lăsaţi la congelator. O să obţineţi un desert rapid şi cremos!







Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu