miercuri, 28 septembrie 2011

Tocinei

(It's pronounced "toh-tchi-nay")

Ever fought with your children who absolutely love French fries and burgers? Ever wondered how to make them eat decent food?

Well, I have no idea about burgers; but the fries, maybe there's a way. In Romanian it's called "Tocinei".

This dish, though being regarded as specifically Romanian (more precisely, from the Moldavian cuisine), is by no means a local invention. It's more cosmopolite cousin, the Swiss "rösti", is way better known; other variants are present in almost any country counting potato as a staple.

Still, this doesn't reduce its merits in delicately switching brats from fries to healthier items. It offers a way to introduce alimentary "plugins" into an naturally stubborn "food receiver".

What you need:
- some potatoes (I used 9, but the quantity should be related to the final wanted output)
- egg(s) – depending on the number and size of the potatoes
- wheat flour
- cream
- salt
- pepper (and / or any other spice you like; I added some rosemary and basil, for example)
- a frying pan
- oil.

As a plus, in this mixture you can add any other items your kid refuses: vitamins, cheese, other vegetables, minerals and so on. I give you the basic recipe, you complete it!

What you do:

Step 1: peel the potatoes (place the peeled ones in cold water to keep them from oxidizing)  


Step 2: grate the potatoes
Step 3: mix the grated potatoes with the eggs, flour, cream, salt and spices (and any other ingredients you wish, paying attention to the final consistence of the dough – it shouldn't be runny)
Step 4: heat the oil and place spoon-sized balls of the mixture in the pan. Tap the balls to flatten them, or you'll get crispy outsides with a raw core.

(This is what remained after my son's "tasting" of the produce; the real quantity was about three times bigger)

The potatoes will leak a lot of juice. You are free to throw it away, it doesn't fry well anyway.

When ready place the "tocinei" on some paper towels to rid the excess oil. Serve them hot with the sauce, salsa or gravy of your choice (horseradish-cream sauce is a killer!). They go well as a side dish for pork or chicken or you can have them as the main attraction.

Drinker's comment: have a bottle of white wine ready, they demand it. Take care to choose a light, playful, not-very-fragrant, dry wine. Stay away from beer, but - should you like - grab the ole' brandy before seating. It helps with the digestion.

miercuri, 14 septembrie 2011

Pancakes cu pere și scorțișoară

Mărturisesc că este pentru prima dată când încerc rețeta de clătite americane - nu pentru că aș fi eu patrioată, ci pentru că niciodată nu am crezut că mi-ar ieși ca la carte, deși sunt foarte ușor de pregătit. Așa că azi mi-am luat inima în dinți și iată ce a ieșit:



Pentru aluat aveți nevoie de următoarele:

- 400 g făină
- 450 ml lapte
- 2 pliculețe praf de copt
- un praf de sare
- 3 ouă
- 6 linguri de zahăr
- 3 lingurițe unt/margarină
- diferite arome, în funcție de gusturi (rom, vanilie etc.)
- fructe pentru ornat


Într-un castron se amestecă laptele, zahărul, ouăle, sarea și margarina până la omogenizarea compoziției. Separat amestecăm praful de copt cu făina, pe care o adăugăm treptat compoziției deja pregătite. Aluatul format va avea o consistență mai groasă decât a clătitelor românești, prin urmare nu se va întinde pe toată suprafața tigăii. Cel mai bine este să folosiți o tigaie de teflon, fără ulei, care se va încinge la foc mic. Câte 20-30 de secunde pe fiecare parte vor fi de ajuns pentru a obține niște pancakes pufoase. Simplu, nu?
Pentru ornat puteți folosi orice fructe, gemuri, siropuri de fructe, caramel, ciocolată, unt de arahide etc. Eu am folosit pere, pe care le-am călit în tavă cu 2-3 linguri de zahăr și un praf de scorțișoară.

Poftă bună și nu uitați: mâncarea apropie suflete!

Comentariul, hâc! băutorului: un desert destul de plin, cu aluat, miere şi fructe cere un vin alb. Există destule vinuri foarte bune; dar eu o să comit o infamie şi o să recomand un tonic amar, fără alcool. Bine, dacă vreţi voi, foarte slab alcoolizat: gheaţă, un strop de sirop din fructe de soc sau din merişoare, o linguriţă de gin sau votcă, două frunze de mentă proaspete şi zdrobite; umpleţi cu tonic, amestecaţi, beţi şi... de la capăt.

marți, 13 septembrie 2011

Penne cu sos ragu


După această lungă absență, am hotărât să revin cu o rețetă foarte sățioasă, dar care cu siguranță nu va fi pe placul tuturor: penne cu sos ragu. Pentru sos veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

- 2 morcovi
- o ceapă medie
- 2 cotoare de țelină
- 3 linguri de ulei de măsline
- 1 sticlă (aproximativ 500 ml) de suc de roșii simplu, fără alte mirodenii
- o jumătate de pahar de vin roșu
- 300 g carne de vită măcinată
- sare și piper după gust

Se taie toate legumele cât se poate de mic sau în funcție de gusturile fiecăruia. Într-o oală se pun cele 3 linguri de ulei, se lasă câteva secunde pe foc, apoi se adaugă legumele și vinul . O să vi se pară că este prea puțin ulei, de aceea trebuie adăugate foarte rapid legumele și apoi vinul. Se lasă câteva minute pe foc, pentru ca vinul să se poată evapora, apoi se toarnă sucul de roșii. În 2-3 minute adăugăm și carnea și condimentele mai sus amintite. Se lasă la fiert aproximativ 2 ore, timp în care se amestecă des. Dacă după aceste 2 ore legumele sunt puțin mai tari, sosul poate fi luat de pe foc fără nici o probleme, deoarece nu este recomandat ca acestea să fie foarte fierte. Sosul va fi servit împreună cu paste, peste care se va presăra parmezan din belșug.

Să aveți poftă bună și nu uitați că mâncarea apropie suflete!

Comentariul, hâc! băutorului: italienii beau vin, vin şi iarăşi vin la paste. Da, e perechea ideală. Dar să vă spun ceva: am adoptat acum ani buni modelul american, cu bere la paste. Şi rău nu mi-a părut. O bere bună, amară, plină, precum un Ciuc ori un Amstel (sau, dacă vă simţiţi exploratori în ziua de salariu, o bere trapistă ca Leffe – neagră, de data asta) vine să se împerecheze cu succes cu sosul ragu.


Povestea aromelor

Întrucât nu e nici o bucurie să mănânci carnea friptă şi atât, oamenii au iscodit căi să facă mâncarea mai gustoasă. Ori poate unul a scăpat bucata de carne fierbinte, luată de pe jar, în iarba proaspătă şi a descoperit că sunt frunze care dau gust bun mamutului care sta să fie îngropat în hăurile stomacelor flămânde. Nu vom şti niciodată cu siguranţă cum şi în ce fel au ajuns oamenii să adauge arome în hrana lor zilnică; dar nici că mai contează, atâta vreme cât noi ne putem bucura de descoperirile mileniilor trecute.

Aromele, dragii mei, au şi ele rânduiala lor, nu le poţi amesteca fără regulă şi scăpa nepedepsit după această faptă. Îndrăzneţii pot încerca amestecuri nemaivăzute; ceilalţi, însă, găsesc oceane de informaţie folositoare despre ce se pune unde, când şi cum.

Ierburile aromate neaoşe s-au adăpostit de multă vreme fiecare în mâncarea preferată: leuşteanul la ciorbe, pătrunjelul (sau pătrunjelul creţ, zis şi "haţmaţuchi" sau "hasmaţuchi" în Moldova) la supe, mărarul în tocăniţe şi murături, hreanul dă viteză rasolului şi fripturilor... cine nu le ştie? Da, dar mai există nişte idei la care eu am învăţat a băga de seamă.

Busuiocul îşi găseşte locul nemaipomenit de bine în sosuri, lângă o carne de porc sau în salate proaspete. Cu măsură, pentru că e o iarbă extrem de "vocală" în blide. Sau, ca să îl mai potoliţi, înecaţi-l în ulei ori oţet; îşi lasă aroma, dar o şi înmoaie. Se înfrăţeşte minunat cu roşiile şi adaugă un fir de eleganţă brânzeturilor brutale. Dă o surpriză neaşteptată în salata de vinete şi în tot felul de sosuri.

Rozmarinul este o plantă cu un caracter foarte puternic, dar şi foarte versatil. Face puiul să capete relief şi îi dă a treia dimensiune, dar scoală şi legumele de pe patul lipsei de gust. Untul cu rozmarin e un adaos incredibil la fripturile de porc sau vită, iar planta în sine face ghiveciul de legume o mâncare plină de... păcate!

Măghiranul, vărul mai netrebnic al cosmopolitului oregano, este fratele de cruce al cartofului. Nu-i vorbă, nici carnea nu-i e străină, atâta vreme cât el alcătuieşte coloana amestecurilor probozite "herbes de provence". Plantă pretenţioasă, la uscare devina palid la aromă; preferă să cânte cât e proaspăt. Merge şi la peşte şi oaie, ajutându-le să nu mai fie atât de egoiste cu papilele mâncăcioşilor.

Vă place şofranul, dar potrofelului îi repugnă? Treceţi pe turmeric! Zisă şi "curcuma", planta asta e poreclită (şi nu degeaba) "şofranul săracului". În orez e dumnezeiască pentru că ştie foarte bine şi cum să arate, nu doar ce arome să elibereze; culoarea galben-sănătoasă şi aroma parte l-au calificat ca înlocuitor autorizat al delicatelor şi scumpelor stamine ale florii de şofran.

Tarhonul... dacă treceţi Carpaţii către Transilvania şi nu ştiţi de tarhon, o să fiţi priviţi ca un extraterestru. Boresele (femeile) învaţă mai întâi tarhonul, şi abia apoi omleta. Nici o ciorbă nu e completă acolo fără o frunză de tarhon, proaspătă sau ţinută peste iarnă la oţet.

Fieştecare frunză are locul ei în bucătărie. Ale noastre, cele de mai sus... şi ale lor. Oregano, wasabi, galangal, curry, sosuri de stridii, teryaki sau nuoc-mam... au şi ele loc în milenara noastră bucătăreală. Dar mai încolo un pic.