duminică, 28 august 2011

Duminica în familie cu cartofi franţuzeşti


Astăzi am luat prânzul în familie..aşa că Simi şi cu mine am gătit ce ştim noi mai bine (adică salata Caesar, pe care ne-am gândit să o patentăm - sigur nu e asta fomula ei originală. Reţeta o găsiţi într-o postare anterioară). Pe lângă minunea noastră de salată, am gătit şi cartofi franţuzeşti şi roşii umplute cu salată de vinete.
Aşadar, pentru cartofii franţuzeşti la cuptor aveţi nevoie de:
- un vas de yena uns cu puţin ulei de măsline
- cartofi fierţi în coajă şi apoi tăiaţi rondele
- câteva roşii tăiate felii rotunde
- câteva felii de şuncă tăiate pe lung
- smântână
- brânză de vaci (sau orice alt fel de brânză, dar nu topită)
- cui îi place, poate pune şi felii de ceapă roşie (e mai puţin iute) şi caşcaval ras.
- 3-4 ouă fierte tare şi 2 crude 
Se pun pe straturi cartofii&co. şi deasupra se toarnă smântâna cu cele două ouă bătute.



Pentru roşii, am făcut o salată de vinete (din vinetele coapte ieri, şi maioneză făcută din ulei şi ouă. Promitem să revenim cu o reţetă de maioneză dietetică).


Să aveţi poftă bună (noi am avut) şi nu uitaţi: mâncarea apropie suflete!

Comentariul, hâc! băutorului: la antreuri (roşiile cu salată de vinete sunt antreuri, nu-i aşa??) musai să ai aperitive: un pelinaş amărui, un scotch, o ţuiculiţă (una de-aia, de văleu! de pe la Făgăraş). Dar eu mă gândesc mai degrabă la un aperitiv mai puţin "curtat" la noi: Byrrh. În ciuda numelui complicat, această băutură este bună, simplă (dar puţin ciudată pentru băutorul ocazional). Luaţi un vin roşu bun, sec, tare, cu corp atletic şi buchet neinvaziv, cum ar fi Villa Zorilor (o Fetească Neagră superbă) de la Vinarte şi tăiaţi-i pofta de zbor cu un tonic (Schweppes Kinley e suficient de bun). Va ieşi un aperitiv roz, cu buchet şi aromă, dar amărui şi taninat, numa' bun de deschis pofta de mâncare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu