vineri, 25 noiembrie 2011

Pasta aglio, olio e peperoncino

Și iată-mă din nou la paste, după un meniu atât de puțin caracteristic mie - scoici și somon afumat. De data aceasta, pregătesc niște paste "speciale"...aproape goale s-ar spune, dacă am judeca după gusturile noastre, ale românilor. Este vorba despre paste cu usturoi, ulei și ardei iute. Că doar știți cum se spune: mai puțin e mai mult! Așa că să gătim. Aveți mai jos ingredientele:

- penne (aproximativ 100 g/persoană)
- 2-3 căței de usturoi (și mai mult pentru cantități de paste mai mari)
- ulei de măsline
- ardei iute - eu voi folosi un amestec de peperoncino deshidratat

Fierbem pastele al dente. Separat, tăiem usturoiul și îl călim ușor într-o tigaie, fără a-l arde. Pentru că ardeiul iute este deshidratat, nu îl putem căli, așa că îl adăugăm imediat ce am luat usturoiul de pe foc și omogenizăm. Scurgem bine pastele de apă și le adăugăm în tigaie, peste usturoi, ulei și peperoncino. Mai lăsăm pe foc câteva secunde, amestecând mereu. Și cum frumusețea mâncării stă în accentele personale ale fiecăruia, eu mai adaug și busuioc, cules cu drag din grădina personală și uscat.

Poftă bună și sper ca aceste paste cu usturoi să vă apropie măcar sufletele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu