O mâncare atât de pufoasă, încât îți vine s-o mănânci. Îmi place foarte mult orezul, în nenumărate combinații și mă bucur de multe ori de el nu ca și garnitură, ci ca fel principal. La fel s-a întâmplat și cu acest risotto, pe care eu îl ador, mai ales în combinație cu șofran și parmezan. Pe scurt, trebuie să-l încercați, deoarece, contrar părerilor deja înrădăcinate, nu e greu de pregătit.
Pentru 2 porții veți avea nevoie de:
- 200 g orez
- 35 g unt
- 1/2 ceapă albă
- 50 ml vin alb
- 800 ml supă
- un vârf de cuțit de șofran
- parmezan
Pentru început, tăiem ceapa mărunt și o călim la foc mic în jumătate din cantitatea de unt menționată mai sus. Stingem cu vin și lăsăm până acesta se evaporă, apoi adăugăm orezul spălat și curățat. Adăugăm 1/4 din supă și lăsăm să fiarbă, amestecând încontinuu. Când a scăzut supa, mai adăugăm 1/4 și lăsăm la fiert și tot așa până terminăm supa și orezul e fiert. Tocmai în acest lucru stă pufoșenia risotto-ului, de aceea nu e indicat să adăugăm toată supa la început.
Înainte cu câteva minute de a lua de pe foc adăugăm untul rămas, o mână de parmezan și șofranul și omogenizăm.
Și ca să încheiem cu stil, servim presărat cu parmezan din belșug!
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu