vineri, 24 februarie 2012

Orez cu lapte, miere şi mere

Unul dintre deserturile mele preferate, îmi aminteşte de copilărie, mai ales că reţeta folosită este cea a bunicii, cu mici adăugiri moderne. Pentru două porţii aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

- 125 g orez express (o punguţă)
- 300 ml lapte
- 1/2 linguriţă esenţă vanilie
- 1 măr
- câteva linguriţe de miere
- un praf de scorţişoară

Pentru început, fierbem orezul după instrucţiunile de pe pachet. În 10 minute ar trebui să fie gata. Separat punem laptele la fiert, la foc mic, cu esenţa de vanilie. Când ajunge la fierbere, îl adăugăm peste orez şi punem amestecul la fiert. Îl lăsaţi aproximativ 5 minute, însă timpul de fierbere depinde de cât de moale vă place: dacă vă place mai moale, lăsaţi mai puţin la fiert.


Bun...Facem un sos din mărul tăiat bucăţele, 3-4 linguriţe de miere şi praful de scorţişoară, pe care îl lăsăm două minute pe foc, până mierea devine aurie.
Servim orezul cu o linguriţă de miere şi cu sosul de mere. Nu o să fie prea dulce, pentru că nu am folosit zahăr deloc.





Poftă bună şi nu uitaţi că mâncarea apropie suflete!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu